Cuprins:
1. Cum pregatim geamul pentru curatare?
2. De ce ustensile avem nevoie?
3. Ce ustensile nu trebuie sa folosim sub nici o forma?
4. Tipuri de solutii pentru curatare
5. Cum se face curatarea pas cu pas
6. Sfaturi de intretinere pe viitor
In timpul constructiei sau renovarii sunt sanse mari ca cimentul si alte materiale de constructii sa ajunga pe ferestre.
Daca nu reusesti sa vezi la timp, atunci petele deja persista pe geamuri si pot fi mai dificil de indepartat.
Insa daca nu ai unele cunostinte, poti face mai mult rau decat bine, sa strici geamul sau sa te ranesti.
Iata cateva metode care te vor ajuta sa indepartezi cimentul de pe geam in siguranta si fara a lasa urme.
Cum pregatim geamul pentru curatare?
Curatarea geamului dupa renovare este un efort si necesita grija si atentie.
Sticla este un material usor de zgariat si deteriorat.
Profesionistii in curatare sunt constienti de toate aceste probleme si au metode speciale de curatare.
Insa daca nu vrei sa apelezi la o echipa profesionista, iata cateva sfaturi care iti vor fi de ajutor.
Nu te grabi si foloseste instrumentele potrivite: zgarierea sticlei este ireversibile, deci nu te grabi daca nu vrei sa o inlocuiesti.
Fa-ti timp si asigura-te ca ai instrumentele potrivite si produse care nu provoaca daune.
Cel mai bine este sa testezi produsele pe o zona mica de sticla inainte de a incepe.
Mai intai este recomandata curatarea suprafetei cu o perie sau matura, pentru a indeparta praful si bucatile mai mari de sediment.
Acelasi lucru il poate face un aspirator puternic si este o etapa necesara pentru a nu deteriora suprafata geamului.
De ce ustensile avem nevoie?
In functie de metoda aleasa, instrumente sunt fie cele care se gasesc in casa, fie produse speciale pentru indepartarea cimentului:
- raclete
- instrumente de pulverizat
- bureti
- lavete
Ce ustensile nu trebuie sa folosim sub nici o forma?
Se recomanda prudenta in folosirea lamelor de cutit sau de cutter, sau orice alt instrument care poate produce zgarieturi geamurilor sau ramelor.
De asemenea este important sa citesti cu atentie etichetele produselor, pentru a vedea daca nu sunt prea puternice sau abrazive.
Tipuri de solutii pentru curatare
Exista solutii de curatat speciale, in rafturile de curatenie ale magazinelor, sau produse pe care majoritatea le au in casa: otet, sapun, bicarbonat, detergent, produse folosite in curatenie in general.
Cum se face curatarea pas cu pas
Exista mai multe metode de curatare, iata cateva din ele:
Inmuierea cu apa fierbinte si razuire
Cimentul adera de geamuri datorita netezimii lor, asa ca aceasta metoda care nu necesita foarte multe instrumente, va fi de ajutor.
Insa este mai utila daca suprafetele sunt mai mici.
Ai nevoie de: apa calda, recipient cu pulverizare, manusi de cauciuc, sapun.
Mai intai pulverizati apa sau cu un furtun de gradina, pentru a inlatura orice pete mai usoare si a te putea concentra pe cimentul uscat.
Asigura-te ca folosesti manusi de cauciuc, pentru ca vei folosi apa fierbinte.
Incalzeste apa si pulverizeaza pe urmele de ciment, pana va fi saturat si se va inmuia.
Se pot adauga cateva picaturi de sapun in apa.
Pulverizeaza apa in mod continuu pana cimentul este saturat, apoi cu racleta razuieste cimentul.
Ar trebui sa se indeparteze usor.
Daca petele sunt rezistente este necesara mai multa apa.
Este important sa faci aceasta operatiune fara bataia directa a soarelui.
Curatarea cu dizolvant de ciment
Aceasta metoda este ideala pentru pete mai mari de ciment uscat.
In plus nu necesita foarte multa forta fizica, deoarece dizolvantul face mare parte din treaba.
Unele produse pot fi foarte dure pentru geamuri, asa ca citeste cu atentie eticheta.
Vei avea nevoie de: burete moale, dizolvant special pentru ciment, apa, pulverizator sau furtun de gradina, un bol, manusi, laveta din microfibra, ecran de protectie faciala.
Fiind un produs puternic, este important sa utilizezi echipamente de protectie adecvate.
Poarta manusi, ochelari de protectie pentru ochi, si evita sa inhalezi.
Daca produsul are pulverizator, aplica putin pe un burete si aplica pe pata, sau pulverizeaza direct pe acea pata.
Lasa sa se inmoaie cateva minute, si ar sa se dizolve sau sa cada.
Daca au mai ramas pete, repeta aplicarea iar la final clateste cu un furtun cu apa sau cu pulverizator.
Otet si o racleta
Otetul este un produs popular in casa, cu multiple utilizari cand e vorba de curatenie.
Este eficient si nu la fel de dur comparativ cu substantele chimice.
Ai nevoie de: otet, apa, un bol, burete moale, racleta, furtun sau pulverizator cu apa, manusi, laveta din microfibra.
Se amesteca o parte de otet si jumatate de parte de apa intr-un bol.
Se transfera intr-un recipient cu pulverizator sau se aplica direct cu buretele pe petele de ciment.
Continua aplicarea pana cand cimentul este saturat si apoi se razuieste usor cu racleta.
Daca raman pete incalzeste putin otetul, pulverizeaza din nou pe pata si ar trebui ca cimentul sa se indeparteze usor cu racleta.
Mai exista metoda razuirii cu o lama, insa este ceva mai riscanta si te poti rani sau poti produce daune ireversibile suprafetei.
Sfaturi de intretinere pe viitor
Cimentul este mai usor de spalat cand este umed.
Asa ca data viitoare cand renovezi sau faci lucrari de amenajare, aminteste-ti sa cureti cat mai rapid petele de ciment, pentru a evita stresul ulterior.
Si mai bine, protejeaza cu grija suprafetele, cu folie de plastic si verifica in permanenta pentru a nu avea batai de cap mai tarziu cu curatarea.
Daca totusi ai ajuns in acest punct, toate sfaturile de mai sus ar trebui sa te ajute sa obtii rezultate de care sa fii multumit.